Abația cisterciană de la Cârța. Mărturia Evului Mediu în România

Despre abația cisterciană de la Cârța am aflat întâmplător, când am început să ne gândim la traseul pe care voiam să îl urmăm în turul Transilvaniei. Așa că, la jumătatea lunii august, profitând de mini-vacanța de Sfânta Maria, am plecat pe traseul București – Brașov – Făgăraș – Cârța – Avrig – Sibiu – Câlnic – Alba-Iulia – Cluj, iar una dintre opririle de pe traseu a fost la Cârța unde se află una dintre cele două abații cisterciene de pe teritoriul țării noastre.

Abația cisterciană de la Cârța
Abația cisterciană de la Cârța

Cum ajungi la abația cisterciană de la Cârța?

Așa cum vă povesteam și mai sus, pentru a ajunge la Cârța va trebui să mergeți spre Brașov – Făgăraș, iar apoi spre Sibiu. După localitatea Arpașu de Jos, pe drumul european E68 va trebui să faceți dreapta pentru a ajunge la Cârța. Intrarea spre sat este semnalizată bine și este și indicator către abația cisterciană de la Cârța. Odată ajunși în sat mergeți drept înainte până la prima intersecție, iar apoi faceți dreapta. Mai mergeți câteva sute de metri și veți vedea abația pe partea dreaptă.

Abația cisterciană de la Cârța
Abația cisterciană de la Cârța

Scurt istoric

Ordinul cistercian a luat naștere în Franța, în jurul anului 1098, urmând doctrina stabilită de Sfântul Benedict, care îndemna la ghidarea după trei principii de viață: fecioria, sărăcia și ascultarea. Abatele Robert de Molesme a înființat acest ordin religios în localitatea Cîteaux (în latină Cistercium), localitatea fiind sursă de inspirație pentru denumirea ordinului.

Pe teritoriul românesc au existat două edificii religioase cisterciene: cea de la Igriș (jud.Timiș) care a fost distrusă de invazia tătară din 1241, nemaifiind reconstruită ulterior și abația cisterciană de la Cârța.

Primele clădiri ale abației au fost construite în anii 1205-1206, iar în 1230 a început construcția efectivă a mănăstirii. Invazia tătarilor a afectat construcția abației, însă în jurul anului 1260 clădirile afectate au fost refăcute și s-au continuat lucrările, abația cisterciană de la Cârța fiind finalizată în anul 1320.  Abația a devenit emblema zonei, fondând localități în jurul său și aducând coloniști germani în aproape toate satele din zonă. Tot călugării cistercieni au fost cei care au adus pe teritoriul țării noastre soiul de viță de vie de Burgundia.

Abația cisterciană de la Cârța
Abația cisterciană de la Cârța

Atacurile Imperiului Otoman asupra țărilor românești au afectat mult abația, iar localnicii zonei au depus o plângere la regele Matei Corvin al Ungariei, menționând că tocmai abația era motivul pentru care zona era atacată de turci. Prin urmare, abația cisterciană de la Cârța a fost desființată. De atunci, edificiul a trecut prin diverse etape de renovare, cea mai recentă dintre ele având loc în anul 1913, când s-a construit galeria care adăpostește orga. Astăzi biserica servește drept lăcaș de cult pentru comunitatea evanghelică din Cârța.

Construcția este într-adevăr impresionantă, mai ales ținând cont de faptul că datează din secolul al XIII-lea. Însă, deși este un obiectiv turistic important al zonei, se pare că doar cei norocoși pot și intra în abație. Noi ne-am plimbat prin jurul zidurilor sale și chiar am întrebat o doamnă care părea de-a locului pe unde se poate intra, iar dânsa ne-a spus că nu se poate și că putem vizita biserica nou construită. Cred că vă dați seama că pe noi ne interesa vechea abație cisterciană și nu o biserică nouă, așa că ne-am mulțumit cu admirarea edificiului din exterior și cu o poză chinuită printre zăbrelele unei porți foarte înalte către curtea interioară a abației.

Abația cisterciană de la Cârța
Abația cisterciană de la Cârța

4 thoughts on “Abația cisterciană de la Cârța. Mărturia Evului Mediu în România”

Send a Comment

Your email address will not be published.