Biserica fortificată din Viscri. Istorie și…adrenalină

Când am inclus biserica fortificată din Viscri pe lista noastră de obiective turistice pe care vrem să le vedem în turul Transilvaniei, nu ne-am gândit că ne așteaptă o experiență cu ceva adrenalină. Există momente în viața fiecăruia dintre noi, indiferent cât de sedentari sau rutinieri suntem, când pur și simplu simțim nevoia de aventură. Acest articol vine ca o laternă pentru cei aflați în beznă (veți vedea puțin mai încolo cât de relevantă este această referință), adică cei care simt nevoia de adrenalină, dar nu știu unde să o găsească. La biserică este răspunsul nostru. Stați, nu deschideți încă Google Maps pentru a găsi cea mai apropiată biserică din cartier (doar dacă vă mustră serios conștiința). Nu este vorba despre orice biserică. Biserica fortificată din Viscri este propunerea noastră pentru o aventură turistică, aventură după care nu veți întâmpina noaptea (întunericul în general) cu prea mare entuziasm, veți tresări de câte ori veți auzi un peltic sau veți fi recunoscători pentru că în mașină nu aveți scaune de lemn.

Biserica fortificată din Viscri
Biserica fortificată din Viscri

Cum ajungeți la Biserica fortificată din Viscri?

Totul începe cu drumul. „Imprudența” o conștientizați atunci când alegeți să părăsiți E60 și să faceți dreapta, pe drumul comunal 104L, cum veniți dinspre Sighișoara. Dacă ați ajuns aici, e recomandat să dați muzica mai tare, pentru că mașina va începe oricum să danseze și e galant din partea voastră să-i faceți pe plac (o veți aprecia înzecit după acest drum). Gropile de pe 104L vă vor face să vă simțiți astronaut, iar șanțurile vă vor duce cu gândul la unul din fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Voiați aventură, nu-i așa?!

În momentul în care ajungeți în Viscri luați contact cu o altă lume și simțiți esența satului patriarhal, desprins din romanele pe care le citeați în liceu. La intrarea în sat, vă întâmpină localnicii care vă oferă șosete, pulovere și fulare de lână, tricotate de femeile din sat. Se pare că aceste obiecte vestimentare sunt comercializate în Germania și reprezintă o parte majoră a veniturilor comunității din Viscri.

Știm că drumul de doar 8 km nu vă poate potoli setea de adrenalină, așa că e momentul să intre în scenă biserica fortificată din Viscri (a se rosti cu voce tare … parcă se și aude un ecou). Clădirea nu este impresionantă nici prin dimensiune, nici prin arhitectură poate doar prin comparație cu zona. Are însă acel „vino-ncoa” specific clădirilor istorice. Oricum, după ce ați parcurs „drumul inițiatic”, cu siguranță veți intra să vedeți cum arată o biserică fortificată și în interior. Aviz pentru cei care nu se uită la filme de groază, au rău de înălțime și nu deschid ochii pe întuneric de frică: pentru voi nu prea se justifică investiția de 5 lei. Pentru ceilalți: să înceapă distracția!

Biserica fortificată din Viscri
Biserica fortificată din Viscri

Pentru a vizita turnul trebuie să urcați o scară atât de îngustă, încât veți regreta că ați luat micul dejun. Fiți siguri că nu aveți nimic în mână, pentru că veți avea nevoie de palme pentru a urca în siguranță. Veți intra într-o serie de încăperi ale căror scânduri vor geme sub greutatea voastră și, într-un final, veți ajunge sus, unde e păcat să nu faceți câteva poze, pentru că priveliștea e … de ansamblu.

Acum, lăsând gluma la o parte, dacă puteți trece peste aspectele scoase în evidență mai sus, biserica fortificată din Viscri e o destinație pe care nu trebuie să o ratați, fie doar pentru faptul că face parte din patrimoniul mondial UNESCO și că zidurile sale cuprind una dintre puținele biserici-sală romanice ale secolului al XIII-lea.

Biserica fortificată din Viscri
Biserica fortificată din Viscri

Biserica a adăpostit de-a lungul vremii mulți locuitori din vecinătate și se pare că o face în continuare, ceea ce ne face să credem că există o comunitate bine închegată de șerpi în Viscri. Unul dintre ei ne-a salutat încă de la intrare cu tradiționalul deja „Sssss”. Atunci ne-am adus aminte că mai aveam locuri de vizitat și obiective turistice de văzut (în viața asta) și am lăsat în urmă biserica fortificată din Viscri.

Viscri și Biserica fortificată din Viscri sunt o experiență care ar trebui trăită măcar o dată în viață. Poate vă împinge curiozitatea să vedeți de ce Prințul Charles s-a îndrăgostit de acest sat, poate vă pasionează edificiile fortificate din Transilvania sau poate pur și simplu vreți să vedeți cum trăiesc oamenii în sate…pentru oricare dintre variante vă recomandăm Viscri 🙂





One thought on “Biserica fortificată din Viscri. Istorie și…adrenalină”

Send a Comment to reparatii frigidere Cancel Reply

Your email address will not be published.