Cascada Bigăr. Cea mai frumoasă cascadă din România

Despre Cascada Bigăr am auzit de-abia anul acesta, când a fost publicată în presă o ştire cum că ar fi fost declarată cea mai frumoasă cascadă din lume de către The World Geography. Tot atunci au început să circule şi primele poze cu ea, astfel că interesul a crescut pe măsură. Prin urmare, studiind traseul pe care trebuia să îl urmăm pentru a ajunge la Ciclova Montană, în Parcul Naţional Cheile Nerei, am descoperit că este în drumul nostru şi am inclus-o în plan.

Cum ajungeți la Cascada Bigăr?

Dinspre Oraviţa trebuie să mergeți în direcţia Bozovici, iar cascada se află fix în locul în care paralela 45 latitudine nordică străbate teritoriul ţării noastre. De altfel, paralela 45 este mult mai bine semnalizată faţă de cascadă, aşa că dacă ratați indicatorul pentru Cascada Bigăr vă puteţi orienta mai uşor după cel pentru paralelă.

Cascada Bigăr
Cascada Bigăr

Poziţionare şi caracteristici

Cascada Bigăr este situată în judeţul Caraş-Severin, în pădurile din Munţii Aninei şi este formată dintr-un izvor de apă subterană, iar unicitatea cascadei constă în forma acesteia şi în felul în care se scurge apa.  Este vorba despre un tuf calcaros, de aproximativ 7-8 metri înălţime, acoperit integral de muşchi.

Cascada Bigăr
Cascada Bigăr, sursa de alimentare

Există un popas turistic amenajat pentru a observa şi a poza cascada, însă popularitatea crescândă a acesteia şi-a lăsat amprenta: locul amenajat este în paragină, destul de murdar şi cu mirosuri nu foarte îmbietoare. Dar trecând peste aceste aspecte şi peste turiştii care găseau de cuviinţă să îşi răcească berea în râul Miniş, chiar lângă cascadă, Bigărul este într-adevăr unul dintre obiectivele turistice din România care nu trebuie ratate. De la cascadă mai puteți urca puţin până la izbucul Bigăr şi în apropiere se află şi păstrăvaria Miniş.

Cascada Bigăr
Cascada Bigăr – sursa de alimentare

Noi am fi de părere că zona nu este dezvoltată turistic la adevăratul său potenţial şi s-ar putea lua în calcul o amenajare sau măcar o semnalizare mai bună a cascadei. Doar trebuie să îşi păstreze titlul desemnat de The World Geography, nu?





8 thoughts on “Cascada Bigăr. Cea mai frumoasă cascadă din România”

  1. We first had to find a place where we should leave our car and contunie our trip through the Nera’s Gorges by foot. It will be a total of 40-50km by foot carrying huge backpacks(my husband had one of 20kg and mine was 10kg) with no access to the car. We decided to camp in a safe place for our car Camping Bei, even if it meant a longer path by foot for us. For the evening we arrived and the next day we had no plans just to chill and visit the places nearby, before the long trip we were not actually really sure we are going to cover it all the way. First thing we did: we made our tent, then we headed to the trout fishery to purchase 2 trouts for our dinner I actually was ready to go alone to purchase them while my husband would have made the tent. I’m not really sure why I didn’t but I was really lucky, 2 huge dogs welcomed us running and barking to the opened gate. I thought that maybe we would have the chance to get to the car, that was a few meters away, and I ran, but as they approached really fast we stood still hoping they will leave us alone eventually and they did after a while. So we entered with the car at the slaughter /fishery house just to find other 8 huge dogs just like the previous 2. The people there told us, uh they won’t bite you! So now we should have thanked them for letting us know!!!?? Got back with the fish and also we made sure we will always take the pepper spray with us in the wild from now on. We prepared our dinner as shown below and spent a wonderful night near a campfire playing with the logs in flames. To be contunied..Ochiul bei and the waterfalls at neras gorges

  2. frumusetea Romaniei este umbrita de ceva mereu ,ce o fi acel ceva si de ce este mereu altul nu stiu .Pacat de locurile rupte din rai pe care le avem .

  3. Un loc nu asa frumos cum este descris, transformat de Ocolul Silvic Bozovici intr-un loc de facut bani si de catre Patravaria Minis intr-un punct de reclama. Intre borna kilometrica 20 si borna kilometrica 21, cand vii dinspre Oravita spre Bozovici este o cascada mult mai frumoasa. Dar aceasta nu are parte de aceeasi reclama si nu poate reprezenta un loc de facut bani deoarece Ocolul Silvic Bozovici nu poate amenaja un spatiu de parcare si un taxator (padurar) datorita zonei abrupte. Am fost in urma cu doua zile (01.08.2014) ca sa reconstat ceea ce stim cu totii de ani de zile: taxe, taxe, taxe …. sa-ti vezi tara 😀 Pun astea taxe si pe ceea ce este public, al tuturor. P.S. La fel si noi am primit oferta de pret redus … fara rupere de bilet.

    Interedant si acest articol: http://www.infocs.ro/video-cascada-bigar-locul-unu-in-topul-cascadelor-unice-din-lume-cea-mai-frumoasa-cascada-din-banatul-montan-obligata-la-anonimat-de-legi-strambe/

  4. Sincer, mie nu mi se pare deloc mai frumoasa ca alte cascade. Pot spune ca seamna foarte mult ca forma cu Cascada Beusnita din Rezervatia Naturala Cheile Nerei- Beusnita! Si zilele trecute am vazut la stiri ca deja au inceput sa profite de pe urma publicitatii,introducand o taxa, dar in schimb nu au imbunatatit cu nimic conditiile din jur, precum scriai si tu in text.

    1. Clasificarea de „cea mai frumoasa cascada din lume” a fost data de site-ul The World Geography. Este intr-adevar o cascada interesanta, si probabil unica prin forma sa, insa din pacate nu stim sa o promovam. Eu am fost la inceputul lunii august si nu am platit nicio taxa, dar nu m-ar mira sa se fi introdus o astfel de taxa. Daca s-ar folosi banii pentru imbunatatirea conditiilor sau macar pentru o mai buna semnalizare a cascadei nu m-ar deranja absolut deloc sa platesc…pana la urma si in alte tari platim sa vedem diferite obiective turistice. Problema consta in cum arata zona in care se afla cascada.

    2. Nimic spectaculos in ceea ce se numeste biger.Am fost in august 2015 spre beusnita ,si pentru ca a fost in drumul meu,m-am oprit pentru a o vedea;am avut o mare dezamagire!!! Vedeti-o doar daca va este in drumul vostru-pentru un drum special la bigernu se merita.

Send a Comment to Dewa Cancel Reply

Your email address will not be published.