Singapore. Tot ce trebuie să știți înainte de planificarea unei vacanțe

Dacă ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook, poate ați observat că acum ceva zile vă anunțam că la începutul lunii martie vom posta imagini live din fabulosul Singapore. Deși călătoria nu este una în scop turistic, ci în interes de serviciu, am început să strângem câteva informații utile despre Singapore, întrucât șederea în acest oraș va fi de două săptămâni și ne-am gândit să le împărtășim cu voi 🙂

Despre Singapore

Singapore, sau Orașul Leilor, este un oraș-stat de sine stătător, situat în Asia de Sud-Est, mai precis în Peninsula Indonezia. Inițial o colonie engleză, orașul și-a căpătat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în 1963, unindu-se cu fostele teritorii britanice din Malaezia. Ulterior, mai precis în 1965, Singapore a devenit stat independent și față de teritoriile anterior menționate. De atunci, orașul-stat a devenit una dintre cele mai înfloritoare și puternice economii ale lumii, fiind și unul dintre cele mai tranzitate porturi maritime.

Aici, 75% din populație este de origine chineză, ceilalți locuitori fiind de origine indiană sau malaeziană. Datorită dezvoltării sale economice și financiare, Singapore este un oraș preferat și de expați din toată lumea, întrucât aici se regăsesc aproximativ 900 de companii multinaționale.

Diversitatea multiculturală a orașului a făcut din orașul-stat o metropolă cosmopolită, cu 4 limbi oficiale: engleza, malay, chineza și tamil. Nu vă va fi greu, așadar, să vă înțelegeți cu localnicii dacă sunteți vorbitori de limba engleză.

Singapore
Faimoșii zgârie-nori din districtul financiar (sursă foto)

Clima

Dacă iubiți vara, acesta este orașul care vă va încânta atunci când în România ninge cu îndârjire. Se înscrie în caracteristicile unui climat tropical, fără anotimpuri delimitate, cu temperaturi constante de-a lungul anului, nivel ridicat de umiditate și precipitații abundente. Temperaturile variază între 22 și 34 de grade Celsius. Din octombrie până în ianuarie-februarie, gradul de precipitații este mai crescut ca de obicei, întrucât în zonă se instalează musonii, de aceea este de preferat să alegeți să vizitați Singapore începând din luna martie.

Viză turistică pentru Singapore

Surprinzător (sau nu), cetățenii români nu au nevoie de viză turistică pentru a pătrunde pe teritoriul statului Singapore. Perioada de ședere fără viză este limitată însă la 90 de zile, timp suficient pentru a explora orașul și toate insulele și țările din vecinătatea sa. Veți avea nevoie însă de un pașaport valabil pentru a putea intra în Singapore.

Informații utile

  • moneda oficială este dolarul singaporez, echivalentul unui dolar singaporez fiind 1.23 dolari americani
  • față de România, Singapore este cu 6 ore în avans
  • prizele sunt de 230 V și veți avea nevoie de un adaptor de priză pentru prize de tip G (ca în Regatul Unit al Marii Britanii)
  • numărul de telefon pentru Centrul de Asistență Turistică este 1800 7362 000
  • nu se fumează decât în locurile special amenajate, iar încălcarea acestei legi aduce cu sine amenzi foarte mari
  • gunoiul se aruncă doar la coșurile de gunoi, altfel riscați chiar și pedeapsa cu închisoarea. Nu este de mirare că Singapore este considerat unul dintre cele mai curate orașe din lume.

Acestea sunt câteva informații utile (sperăm noi) dacă plănuiți să ajungeți în această parte a lumii. Despre obiectivele turistice din oraș și împrejurimi, dar și despre impresiile de călătorie, vă povestim cu drag la începutul lunii martie 🙂

One thought on “Singapore. Tot ce trebuie să știți înainte de planificarea unei vacanțe”

Send a Comment

Your email address will not be published.