Praga. Orașul în care îți dorești să revii în fiecare anotimp

Praga este orașul pe care ne-am dorit să îl vedem de câțiva ani buni, dar tot timpul intervenea ceva care împiedica plecarea. Întâmplător, prin noiembrie 2014, a apărut o ofertă la Tarom, la biletele de avion către Praga și atunci am știut că de data aceasta nu vor mai exista șanse să nu ajungem în Praga. Începem, așadar, o nouă serie de articole despre un oraș absolut fascinant, care ne-a intrat în suflet de la prima străduță pietruită pe care am pășit.

Începând cu acest articol veți afla tot ce aveți nevoie să știți despre Praga. De la informații despre modalitățile de a ajunge în capitala Cehiei, informații generale despre oraș, unde vă recomandăm să vă cazați și unde să mâncați, până la obiectivele turistice și traseele pe care le-am făcut în cele 4 zile pe care le-am petrecut aici.

Așadar, așezați-vă confortabil, și lăsați-vă purtați către inima unuia dintre cele mai frumoase orașe imperiale ale Europei.

Praga
Praga

Istoria orașului

Praga sau Praha este capitala Republicii Cehe, iar prima impresie pe care ne-a lăsat-o a fost că este un oraș boem, nu degeaba este situat în Boemia Centrală :). Este un oraș încărcat de istorie, având de-a lungul timpului, un rol important în momentele notabile ale istoriei Europei.

Pe teritoriul inițial al Pragăi s-a stabilit un trib de celți, mai precis Boii, de unde și numele regiunii Boemia. Celții din această regiune au fost cotropiți la un moment dat de triburi germanice, care la rândul lor au fost asimilați de slavi. Începând cu secolul al IX-lea, Cehia a început să fie recunoscută drept o forță militară, întrucât monarhii cehi au cucerit aproape toată Boemia. Primul rege al Boemiei, atestat documentar, a fost Borivoj Premyslovec, el fiind cel care și-a mutat curtea regală într-un palat numit Praha, făcând parte dintr-o așezare fortificată. Astăzi palatul veghează asupra orașului și este unul dintre obiectivele turistice principale  – Castelul Praga, cea mai mare fortăreață locuită din lume și, astăzi, reședința Președintelui Cehiei.

Nepotul lui Borivoj, Prințul Wenceslav, este o personalitate care a marcat istoria orașului, iar astăzi este cel mai iubit sfânt al Boemiei (iar dragostea cehilor pentru el se poate observa prin intermediul numeroaselor statui, piețe și monumente dedicate lui Wenceslav). Orașul a continuat să înflorească de-a lungul Evului Mediu și a început să fie privit și ca un important punct comercial, datorită poziționării sale pe râul Vltava. Însă, perioada sa de glorie a venit odată cu venirea pe tron a împăratului Carol al IV-lea, din Dinastia Luxemburg.

Carol al IV-lea este cel care a fondat, la Praga, prima universitate din Europa Centrală, Răsăriteană și Nordică; a fondat Nove Mesto (Orașul Nou), vecin cu Stare Mesto (Orașul Vechi), a reconstruit Castelul Praga și unul dintre podurile peste Vltava, pod care astăzi se numără printre cele mai faimoase poduri din lume – Podul Carol. Tot în perioada domniei lui Carol a început și construcția Catedralei Sfântului Vit (Vittus), un alt obiectiv turistic faimos.

După moartea lui Carol, orașul a intrat într-o perioadă de declin care a durat până la venirea pe tron a regelui Ferdinand Habsurg, moment ce a marcat începutul dinastiei Habsburgilor.

De-a lungul istoriei, Praga a fost unul dintre orașele  în “mijlocul acțiunii”, luând parte la evenimente notabile, cum ar fi: declanșarea războiului de treizeci de ani, dezvoltarea comunității evreiești în Praga și expulzarea evreilor în 1745, incendiul devastator din 1689, revoluția de la 1848, înființarea monarhiei austro-ungare, declanșarea Primului Război Mondial, persecuția comunității evreiești în perioada Germaniei Naziste și, nu în ultimul rând, dizolvarea federației cehoslovace, în 1989.

Praga
Praga

Cum ajungeți în Praga?

Cel mai simplu mod este cu avionul, desigur. Tarom operează zboruri directe către Praga, la fel ca si Czech Airlines. Iar ca o paranteză, până pe 30 septembrie Tarom are promoție la biletele de avion către Praga, 139 de euro dus-întors, cu toate taxele incluse. Zborul durează aproximativ o oră și jumătate.

Există și varianta de a merge cu mașina personală, iar cu ocazia asta puteți face o călătorie mai lungă, în care să vedeți și Budapesta și Viena. Dacă îndrăgiți piețele de Crăciun, puteți lua în calcul această variantă și puteți profita și de cele două zile libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie.

Și, nu în ultimul rând, dacă sunteți pasionați de călătoriile cu trenul, din București puteți lua trenul către Budapesta și de acolo către Praga. Ar fi bine să vă interesați însă, în special în această perioadă, când circulația feroviară internațională este adesea întreruptă din cauza valului de imigranți cu care se confruntă Europa.

Noi am ales varianta cea mai ușoară, așa cum vă povesteam și la începutul articolului, iar 5 martie 2015 ne-a găsit în Praga :).

Praga
Praga

De la aeroport către centrul orașului

De la aeroport către centrul orașului nu aveți tren sau metrou direct, însă există o linie de autobuz (119) care vă lasă chiar lângă o stație de metrou de pe magistrala A, magistrala care duce chiar în Mala Strana. Biletele pentru autobuz le puteți cumpără din aeroport, de la biroul de informare turistică, și le puteți folosi și la metrou, dacă vă încadrați într-o oră și jumătate. Prețul unui bilet este de 32 de coroane, iar dacă aveți bagaj foarte mare veți plăti un bilet separat pentru bagaj, în valoare de 16 coroane. Ca să vă faceți o idee aproximativă, 20 de coroane sunt echivalentul a 3,3 RON.

Toate informațiile de care aveți nevoie pentru a ajunge de la aeroport în orice parte a orașului le găsiți și pe pagina aeorportului, mai precis aici și, da, ați văzut bine, este pagină dedicată în limba română.

Unde vă cazați și unde mâncați?

De fiecare dată când ne hotărâm să plecăm într-un city break preferăm cazare cât mai aproape de centrul orașului. Și asta din motive pur practice: economisim banii de transport în comun, întrucât putem merge pe jos oriunde vrem; dacă este cazul să folosim transportul în comun, avem la dispoziție cele mai bune legături; economisim timp și, nu în ultimul rând, sunt nenumărate posibilități de a lua masa (și nu mă refer la restaurantele din apropierea obiectivelor turistice).

Praga
Praga

Pe aceleași criterii am căutat și cazarea în Praga și am găsit un hotel extrem de interesant, situat în Mala Strana, în apropiere de Castelul din Praga. Hotelul U Krale Karla este amenajat în stil medieval și te face să te simți ca într-un castel. Nu vrem să vă dăm prea multe detalii despre el întrucât v-ar strica surpriza descoperirii, dar vă spunem doar atât: camerele sunt foarte spațioase, designul hotelului este inedit, raportul calitate-preț este și el foarte bun, iar poziționarea este minunată: ajungeți, pe jos, la toate obiectivele turistice importante ale orașului.

Iar dacă vă tentează mai mult ideea închirierii unui apartament (în special dacă sunteți mai mulți), vă recomandăm cu toată inima Necton Prague Castle Apartaments. Le-am testat chiar noi, la începutul lui octombrie 2016 și am fost foarte mulțumiți de serviciile oferite.

Iar înainte de a încheia primul articol al seriei despre Praga, vă recomandăm și un restaurant unde noi ne-am simțit minunat și unde am mâncat în fiecare seară, cât am stat în Praga: U Mlynare. Este un restaurant micuț, situat vis-a-vis de Ambasada României în Praga, chiar în drum spre hotelul U Krale Karla. Noi îl clasificăm drept restaurantul nostru preferat din Praga, iar dacă vreți și alte păreri le puteți citi aici.

Cu asta încheiem primul articol despre Praga, urmând ca în episoadele următoare să vă povestim ce puteți vedea în oraș 🙂

 

2 thoughts on “Praga. Orașul în care îți dorești să revii în fiecare anotimp”

Send a Comment

Your email address will not be published.